Detalii:

Obiectiv: Studiu Locuință Individuală P+E+M
Locația: Jud. Prahova
Suprafața construită: 80.32 mp
Suprafața desfășurată: 225.58 mp
Suprafața teren: – mp

Această locuinţă având o suprafaţă la sol de ~80 m. Din punctual de vedere al distribuirii funcţiunilor are o dezvoltare predominant pe verticală.

Parterul este destinat exclusive zonei de zi. Livingul este foarte spaţios şi are acces la o terasă care poate fi idelă pentru mesele în familie în zilele călduroase de vară sau pur şi simplu  ca spaţiu de relaxare. Accesul se realizează de pe o terasă acoperită. El este intermediat printr-un vestibul, spaţiu tampon între exteriorul şi interiorul locuinţei. În acest fel intrarea este protejată de intemperii, iar aerul rece nu pătrunde direct în spaţiul de locuit.

Nodul vertical de circulaţie este aşezat central pentru a asigura o cât mai bună distribuire către camerele de la etaj şi o eficientizare a utilizării spaţiului.

La etajul 1 se găsesc două dormitoare care  beneficiază de băi private. Dormitorul matrimonial are o suprafaţă generoasă şi are acces către un dressing.

La mansardă se află un al treilea dormitor şi o baie , dar şi o zonă în care se poate amenaja un birou.

Un aspect specific al acestei locuinţe este faptul că toate dormitoarele au acces pe terase şi sunt bine vitrate profitând din plin de lumina naturală.

Structura acestei locuinţe este din cadre de beton armat.

Aspectul exterior este unul prietenos cu utilizatorii. Acesta este sustinut prin utilizarea materialelor naturale-piatra şi lemnul.

Prezentarea conţine o propunere de ansamblu constituit din astfel de locunţe identice. Ele se pot grupa în cadrul unui cartier rezidenţial sau pot constitui cu success locuinţe temporare în cazul unor staţiuni.